Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova, aflată pe locul 173 WTA, care a ispășit o suspendare de 15 luni pentru dopaj, între 2016 și 2017, a primit wild-card la turneul WTA de la Cincinnati, programat între 12 și 20 august, informează site-ul competiției.
Șarapova, care a câștigat turneul de la Cincinnati în 2011, este una dintre cele patru beneficiare de wild-card, alături de campioana din 2013 Victoria Azarenka (Belarus, locul 203 WTA), Sloane Stephens (SUA, 926 WTA) și Marketa Vondrousova (Cehia, 74 WTA).
Maria Șarapova a mai participat la trei turnee după revenire, la Stuttgart, Madrid și Roma, unde a primit, de asemenea, wild-card. Cinci victorii și trei înfrângeri a înregistrat rusoaica în 2017.
Șarapova a fost depistată pozitiv cu Meldonium, la turneul Australian Open 2016. Sportiva rusă a primit inițial o suspendare de doi ani din partea Federației Internaționale de Tenis (ITF), dar Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a redus pedeapsa la 15 luni.
În vârstă de 30 de ani, Șarapova are în palmares 35 de turnee WTA, dintre care cinci de Mare Șlem: Australian Open 2008, Roland Garros 2012 și 2014, Wimbledon 2004, și US Open 2006.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER